
12 aprilie 2026
Învierea Domnului - Milano I (2026)
În noaptea cea sfântă și luminată a Învierii Domnului, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Pogorârea Duhului Sfânt” – Milano I s-au adunat pentru a prăznui Praznicul praznicelor, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Slujbele au început prin săvârșirea Canonului, continuând cu rânduiala Învierii, în cadrul căreia credincioșii au primit Lumina Sfântă și au vestit cu bucurie:
„Hristos a înviat din morți,
cu moartea pe moarte călcând
și celor din morminte viață dăruindu-le!”.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de părintele paroh Teodor Munzer, împreună cu părintele vicar onorific Traian Valdman, în prezența numeroșilor credincioși.
La final, a fost binecuvântată Pasca adusă de credincioși, ca semn al bucuriei și al comuniunii în Hristos Cel înviat.
Această noapte sfântă a fost trăită de întreaga comunitate în rugăciune și bucurie duhovnicească, ca mărturie a credinței în Învierea Domnului.
























